
si cate sub imaculata-i cupola
navalitoare
isi urmeaza Clipa
da, ranile mele mi-au celebrat semenii
si-ntreg cuprinsul lumii
de aceea
pe toate ochii si sufletul meu le incap
si cata inversunare umilita
pentru extatica moarte:
sa venerezi dar sa nu poti lua cu tine
decat coaja de somn a unui fruct
ce si-a lasat visul in seminte...
O frunza se lipeste intotdeauna
intre eternitate si calcai
pentru tine lumineaza umbra ei un pamant...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu