Privesc cerul ca un dom de lumina si cate sub imaculata-i cupola navalitoare isi urmeaza Clipa
da, ranile mele mi-au celebrat semenii si-ntreg cuprinsul lumii de aceea pe toate ochii si sufletul meu le incap
si cata inversunare umilita pentru extatica moarte: sa venerezi dar sa nu poti lua cu tine decat coaja de somn a unui fruct ce si-a lasat visul in seminte...
O frunza se lipeste intotdeauna intre eternitate si calcai pentru tine lumineaza umbra ei un pamant...